Clic aici pentru marire

 
   

>> TABERE DE VARA 2014
>>
PREGATIRE PENTRU SCOALA

   
     
 
 

Ajutorul primit de la Uniunea Crestina a avut un rol extraordinar în viata mea, deoarece a contribuit la îmbunatatirea traiului meu atât din punct de vedere material, cât si spiritual.
Cea mai importanta parte a fost cea legata de cazarea si alimentele pe care le-am primit datorita sustinerii Uniunii Crestine.
De asemenea, ni s-au putut asigura la nevoie îmbracaminte, lenjerie de pat, produse de curatenie si toaleta etc., ceea ce a marit confortul nostru fizic.
În afara de asigurarea traiului zilnic si a unui regim de refacere, ajutorul Uniunii Crestine a contribuit si la reintegrarea mai rapida în societate a noastra, a beneficiarilor serviciilor Uniunii Crestine.
Nici cu aceasta nu s-a încheiat efectul sustinerii Uniunii Crestine, caci exista înca un aspect: impreuna cu colegii mei ne-am simtit luati în seama de cineva, am simtit ca nu suntem abandonati, respinsi, marginalizati, am simtit direct un mare gest de omenie îndreptat spre noi; au vazut ca aproapele nu este o notiune abstracta.
În concluzie, beneficiul adus noua a fost multiplu, aducând schimbari în bine din toate punctele de vedere si nu o data a contribuit la transformarea radicala a vietii noastre care la un momentdat am fost considerati „pierduti”.
Profitam de aceasta ocazie, sa transmitem Uniunii Crestine multumirile noastre!
Un gând îndreptat spre Dumnezeu,

Beneficiar, Vasile C.
Cluj-Napoca, 22.10.2013